Despre Adrian-Claudiu Prisnel

Despre Adrian-Claudiu Prisnel

Sunt deputat USR de Dolj, am 34 de ani și mă consider un om integru. N-am obținut niciodată vreun beneficiu printr-o relație de orice fel cu administrația locală sau centrală sau cu o altă entitate controlată de stat.

Am intrat în USR în toamna lui 2016 pentru că nu am mai putut să asist, pasiv, la corupția și subdezvoltarea în care vechii politiceni țin prizonieră România. Nu am făcut niciodată politică și nu am crezut, până în 2016 când a apărut USR, că voi face acest pas. Eram un mic fermier din Poiana Mare, și mă luptam cu opacitatea, birocrația și corupția administrației pentru a-mi ține afacerea în viață.

Eram revoltat și m-am gândit, la fel ca alți oameni ca mine care s-au alăturat USR, că, dacă vrem schimbarea, nu o putem face decât dacă ne implicăm.
Sunt născut în București, unde am urmat cursurile Colegiului Național Sfântul Sava, perioadă în care am dezvoltat o pasiune pentru științele exacte, excelȃnd în chimie. Am obținut o medalie de argint la Olimpiada Internațională de Chimie din 2001 și primul loc la un alt concurs internațional în Rusia în 2000; ulterior am studiat chimie la Massachusetts Institute of Technology în Statele Unite.

Ca fermier am cunoscut realitățile mediului rural, durerile concrete ale agricultorilor și micilui întreprinzători din comune și sate, am văzut pȃrghiile de putere și modul în care primarii le folosesc pentru a condiționa oamenii pentru voturi. De aceea am decis să fac parte din Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaților. Obiectivul meu este să propun politici publice care să ușureze accesul micilor fermieri la finanțare și la tehnologie
Am o fetiță de patru ani, în viața căreia sunt total implicat și sunt îngrijorat de calitatea școlii în care va intra. Văd că de la grădiniță pȃnă la doctorat întregul sistem simulează, unii că predau, unii că administrează, iar alții că inspectează. Dacă oprim această simulare, efectele vor fi excepționale, cu efect economic imediat. Obiectivul de a deveni lideri în industrii emergente, cu mare valoare adaugată cum sunt știința datelor și biotehnologia, este unul pe termen mai lung, dependent de reformarea susținută a sistemului educațional.

Bitnami